SPROTUL este un clupeid mic, rãspândit sub formã de diferite subspecii locale în Oceanul Atlantic, Marea Mediteranã si Marea Neagrã. Varietatea de sprot din Marea Neagrã se caracterizeazã prin forma mai înaltã a corpului, gura micã si aripioara dorsalã împinsã mai înapoi. Abdomenul, mult mai comprimat, are o carenã ascutitã prevãzutã cu 29-33 de solzi. Ultimele douã radii ale analei nu sunt alungite ca la gingiricã. Sprotul trãieste în cârduri mari, întreprinzând migratii de-a lungul litoralului, fãrã sã pãtrundã în râuri si lacuri. Mãrimea lui obisnuitã este de 8-11 cm, iar greutatea de 9 g. Are un ritm încet de crestere, încât la vârsta de 5 ani abia mãsoarã 13 cm. Asemenea exemplare se întâlnesc foarte rar, fiindcã de cele mai multe ori mor înainte de a împlini 4 ani. La vârsta de 1 an sprotul se reproduce, femelele depunând 500-2000 de icre.

GINGIRICA. Acest clupeid mic din bazinul Mãrii Negre, Mãrii Caspice si al Mãrii de Azov este rãspândit în pãrtile îndulcite ale acestora, de unde pãtrunde si în fluvii si lacuri. Dimensiunea obisnuitã este de 8 cm, ajungând la masculi si 9 cm, iar la femele, rar, 12-13 cm. Corpul sãu este comprimat lateral, iar abdomenul are o carenã bine dezvoltatã. Ochii sunt lipsiti de pleoape adipoase. Aripioara analã are douã radii mai lungi decât la celelalte aripioare. Peste de cârd, gingirica se reproduce în mare, primãvara si vara, în special în lunile aprilie-mai, la temperatura apei de 13-20 °C. Reproducerea se face în apele mãrii din vecinãtatea coastelor, dar si în lacurile salmastre si dulci. O femelã depune 5-20 mii de icre mãrunte, cu diametrul de 0,8-1 mm. Este un peste exclusiv planctonofag, consumând zooplancton mãrunt,  constituind asfel o verigã între plancton si

ATERINA. Acest pestisor marin, lung de 9-10 cm, este o specie localã a Mãrii Negre. Seamãnã mult cu specia caspicã Atherina mochon caspia, deosebindu-se însã de specia tipicã, Atherina mochon, prin numãrul spinilor branhiali si prin dunga argintatã, care este mai îngustã. Exemplarele tinere sunt aproape transparente, din cauza structurii deosebite a muschilor. Aterina din Marea Neagrã este un peste pelagic, care migreazã pe lângã tãrm în cârduri mici, cãutându-si hrana (zooplancton) în partea mai îndulcitã a mãrii. Pãtrunde si în lacurile litorale dulci sau sãrate, fiindcã rezistã la oscilatii mari de salinitate. Asa se explicã prezenta ei în fata gurilor Dunãrii sau în lacurile Razelm, Sinoe, Zmeica, unde salinitatea este mai mare.

STRUNGHILUL. Cel mai frecvent guvid din apele Mãrii Negre este strunghilul. Fatã de ceilalti guvizi, are corpul ceva mai gros si mai înalt. Botul lui este scurt, obtuz si foarte convex, iar coltul si istmul operculului sunt acoperite cu solzi. Coloritul general este gãlbui-deschis, stropit cu pete brune neregulate. La bazã primei înotãtoare dorsale se aflã o patã neagrã evidentã. În perioada de reproducere, corpul masculilor se înnegreste complet, de parcã ar fi îmbrãcat o hainã de nuntã. Chiar în aceastã situatie însã, pata neagrã de pe aripioara dorsalã se poate recunoaste. Strunghilul trãieste în zona litoralã a mãrii, pe fundul pietros, putând ajunge si în apele  salmastre ale Razemului, însã în nici un caz în apele complet dulci. Se hrãneste cu animale de fund, în special cu moluste. Creste pânã la 20-25 cm. Pescuindu-se în cantitãti relativ mici, nu prezintã importantã economicã prea mare.

GUVIDUL DE MARE. În câmpurile cu vegetatie bogatã de pe fundul mãrii trãieste Gobius ophiocephalus. Spre deosebire de ceilalti guvizi, aceastã specie are corpul si capul mult mai comprimate lateral. Ochii sunt relativ mici si distanti. Coloritul general este brun sau cenusiu-mãsliniu, peste care se suprapune o retea caracteristicã de benzi neregulate. La baza înotãtoarei caudale se observã o patã neagrã. Lungimea la care ajunge este de 25-28 cm.

Aceastã specie de guvid marin era frecventã în lacul Sinoe, înainte de îndulcirea lui. Aici se prindeau, îndeosebi toamna, cantitãti mari de Gobius ophiocephalus. Azi nu mai prezintã importantã economicã.

GUVIDIA MICA. Acest peste mic de 7 cm, ajungând rar la 10 cm, este indiferent fatã de salinitatea apei, asa încât se întâlneste si în apele dulci (bãlti, helesteie, pâraie mâloase).

Are corpul si capul comprimate lateral, gura mare, aproape orizontalã. Nãrile,elemente caracteristice, sunt prelungite sub forma unui tub, care atârnã deasupra fãlcii superioare. Pedunculul caudal este scurt, înalt, comprimat lateral. Culoarea corpului este brunã- cenusie sau galbenã, strãbãtutã de cinci benzi transversale, foarte evidente. Nu prezintã importantã economicã.

SCRUMBIA ALBASTRÃ. Unul dintre cei mai valorosi pesti ai Mãrii Negre este scrumbia albastrã. Corpul ei este aproape cilindric, alungit, acoperit cu solzi marunti. Pe spate are douã aripioare dorsale, urmate de cinci aripioare mici, denumite pinule. Anala este si ea urmatã de cinci aripioare mici. In mod obisnuit, lungimea corpului mãsoarã 20-30 cm, iar greutatea 100-250 gr. Pigmentatia scrumbiei albastre este foarte vie si frumoasã. Culoarea de pe spinare, albãstruie-verzuie cu reflexe metalice, brãzdatã de numeroase dungi transversale, se îmbina plãcut cu cea de pe laturi, care este albãstruie-albicioasã. La aceste nuante se adauga albul abdomenului si cenusiul înotatoarelor. Pentru cãutarea hranei, scrumbia se deplaseazã de la o mare la alta. Se hrãneste cu

PÃLÃMIDA este rãspânditã în apele Oceanului Atlantic, în Marea Mediteranã, Marea Neagrã si de Azov. Acest rãpitor marin care face migratii în mãrile unde locuieste, are corpul alungit, zvelt la exemplarele tinere si gros-fusiform la exemplarele adulte. Se mai recunoaste dupã botul alungit si ascutit, precum si dupã prezenta a numerosi dinti puternici. Inotãtoarea dorsalã este dubla, fiind urmatã de opt pinule mici iar anala de sapte pinule. Inotãtoarea caudala, scobita adânc, are doi lobi lungi. Coloritul palamidei este frumos. In stare vie ea este de un albastru închis pe spate. Dupa moarte devine neagrã pe spate, iar laturile capatã o culoare violeta-deschisa sau cenusie. Se mai disting 8-9 linii intunecate, înguste si dispuse oblic. Exemplarele tinere au benzi transversale lungi.

STAVRIDUL. Unul dintre cei mai rãspânditi si mai frumosi pesti pelagici din Marea Neagrã este stavridul, bine reprezentat în toate mãrile si oceanele de pe glob. Se recunoaste usor datorita corpului fusiform, însã turtit lateral si dupã linia laterala curbã, acoperita cu mici placute care, în partea posterioarã a corpului, formeazã o creasta ascutitã. Lungimea lui ajunge pânã la 50 cm, iar greutatea poate atinge 2 kg. Obisnuit, se pesccuiesc exemplare de 15-20 cm lungime si 40 gr greutate. Coloritul corpului este frumos: verzui pe spate si argintiu, cu irizatii albastre-violete, pe laturi si pe abdomen. Caracteristic la el este prezenta unei pete negre pe coltul de sus al operculului. Stavridul se reproduce în lunile iunie-iulie, când depune un numar mare de icre, de dimensiuni foarte mici. Desi omnivor, prefera puii de peste si pestii mici, ca hamsia, gingirica, aterina. El întreprinde calatorii la suprafata apei.

ZÃRGANUL. In apele Mãrii Negre care scalda litoralul, ca de altfel în întreaga zona de coasta a Mãrii Negre si Mãrii Azov, trãieste zarganul. Denumirea popularã, de stiucã de mare, vãdeste asemãnarea lui cu stiuca. Spre dosebire de aceasta, are corpul lung, zvelt, foarte subtire si aproape cilindric. Botul este si el mai lung, cu falca inferioarã proeminentã si fãrã dinti, care se gasesc numai pe falca superioarã. Coloritul este verzui-albãstrui pe spate, argintiu pe laturi si pe burta. Oasele sunt verzi. Hrana si-o aduna de la suprafata apei, din cârdurile de hamsii, aterine si pui de chefal. Se reproduce din aprilie pânã în septembrie, femela depunând 3 - 4 mii de icre. Zarganul ofera posibilitatea de a fi pescuit fãrã cârlig, ci numai cu ajutorul unor ciucuri din fire de mãtase rosie prinsi de o struna de care se agatã lesne.

BARBUNUL este un peste cu o largã rãspândire, întâlnindu-se în apele Mãrii Negre, Mãrii Mediterane si Oceanului Atlantic. Peste de fund, el este caracterizat printr-un corp berbecat si prin prezenta sub falca inferioarã a douã mustãti lungi. Înotãtoatea dorsalã este dublã, între cele douã pãrti ale ei existând o oarecare distantã. Corpul si capul sunt acoperiti de solzi mari, care se desprind foarte usor. Culoarea generalã a corpului este rosie, înotãtoarele sunt galbene, iar laturile corpului si ale abdomenului sunt albe-argintii cu pete rosii. Lungimea corpului atinge 10-15 cm. Ducându-si viata pe fundul mãrilor, barbunul se hrãneste cu vietuitoare bentonice si detritus vegetal. Desi pestii bentonici trãiesc solitari, adunându-se în cârduri numai în timpul reproducerii, barbunul trãieste toatã viata în cârduri mici, explorând fundurile bogate în hranã. Cu toate cã au

BACALIARUL. Reprezentant al pestilor din apele reci, bacaliarul este un gadid tipic de Marea Neagrã. In general, gadidele sunt pesti din regiunile nordice, unde existã mai multe specii, care formeazã obiectul unui pescuit bogat. Din ficatul lor se extrage renumita untura de peste. Aripioara dorsalã este formatã din trei segmente distinct delimitate, iar cea analã din douã segmente. Aripioara caudala este mare si cu marginea dreapta. Un semn de recunoastere, pe lângã cele amintite, il constituie mustatã de sub falca inferioarã. In lungime, bacaliarul poate creste pânã la 50 cm, exemplarele obisnuite fiind însã de 20-25 cm. Pe corp are o pigmentatie brunã-albãstruie sau galbena-cenusie, cu reflexe violete si rosietice. Partea ventrala este albicioasã. Trãieste la adâncimi de 60-80 m si se apropie de mal primãvara, când cade în plasa

CALCANUL poate fi socotit reprezentantul tipic al pestilor din familia Pleuronectidae, pesti care au corpul asimetric, comprimat foarte mult lateral si culcat pe o parte. Astfel, calcanul este culcat pe latura dreapta si, de aceea, ochiul drept se afla pe partea stânga a capului, alãturi de ochiul stâng. Deci, când ne uitam de deasupra la calcan, ceea ce vedem este latura lui stânga si nu spatele. De altfel, dacã cercetam pozitia gurii si a aripioarelor pectorale observam ca ele sunt asimetrice. Gura este terminala, iar aripioarele pectorale se gasesc una dedesubt si alta deasupra, în partea pe care sta culcat calcanul. Aripioara dorsalã este aceea care înconjoarã corpul pe partea stânga, dacã privim pestele de deasupra. Aceasta asimetrie este însã secundara, întrucât nu apare initial, ci în timpul dezvoltãrii. Din ou eclozeazã la început un pestisor cu simetrie bilaterala

CAMBULA. Rãspândita în mãrile Neagrã, Azov si Marmara, cambula îsi gaseste bun salas în lacurile Razelm si Sinoe. Spre deosebire de calcan, nu are corpul rotund, ci rombic, alungit, acoperit cu solzi mici, neimbricati. La bazã aripioarelor analã si dorsalã, cât si de-a lungul liniei laterale, se gasesc niste butoni ososi. Prezenta butonilor dovedeste cã ceea ce vedem deasupra nu este spatele, ci una dintre laturile corpului. Cambula nu creste mai mult de 45 cm, lungimea obisnuita fiind de 20-30 cm, iar greutatea de 100-300 g. Trãieste pe fundurile nisipoase, de unde îsi aduna hrana,  pesti, viermi, moluste, crustacee. Inainte de maturitatea sexuala, puii de cambula îsi duc viata în apele dulci, iar pentru reproducere (care are loc în ianuarie-martie, când temperatura apei depãseste 2-3° C) migreazã în mare. Temperatura joasã la care are loc reproducerea ne indica originea nordica a acestui peste. Femelele depun 1 - 2 mil. de icre mici, migrând spre maluri si chiar în zonele cu apa salmastra.

LIMBA DE MARE. Denumirea de limba de mare sugereazã forma acestui peste. Având aceeasi asimetrie ca si celelalte pleuronectide, bentonica, limba de mare sta culcatã pe partea stânga. Ambii ochi se gasesc pe partea dreapta a corpului, care a devenit partea dorsalã. Gura este terminala, mica, iar falca superioarã se prelungeste peste cea inferioarã, acoperind-o. In jurul gurii se observa bine franjurile. Corpul este acoperit cu solzi mari, aspri pe partea dorsalã, mai marunti pe partea cealaltã, dar nu prezintã butoni ososi. In pozitie de înot, fata dorsalã este de culoare cenusie-cafenie, presaratã cu pete negre sau cu desen marmorat. Partea cu care sta culcatã pe fundul apei este alba. La acest peste se întâlneste frecvent fenomenul de mimetism, culoarea corpului schimbându-se usor dupã culoarea fundului. Astfel, limba de mare

CHEFALUL MARE. Chefalul are o arie mare de rãspândire în mãrile si oceanele situate în regiunile tropicale si subtropicale. Capul mare si turtit dorso-ventral, este acoperit de solzi pânã în virful botului. Ochiul este prevãzut cu o pleaopa adipoasã foarte dezvoltatã. Lungimea la care ajunge este de 62 cm, iar greutatea de 3,5 kg, dar asta dupã ce trece de 16 ani. Lungimea obisnuita este însã de 25-50 cm, iar greutatea de 300-1 000 g. Chefalul mare creste mai repede decât celelalte specii de chefali. Se reproduce la vârsta de 5-6 ani, când depãseste lungimea de 30 cm. Locurile de reproducere sunt în mare, unde femela depune 3 - 8 mil. de icre foarte mici. Desi prolificitatea lui este atât de mare, chefalul nu se gaseste în numar atât de mare, procentul de supravietuire al puilor fiind foarte redus.

CHEFALUL MIC are botul ascutit si acoperit de solzi pânã la orificiile nazãle anterioare. Pleoapa adipoasã este putin dezvoltatã, încât pare inexistentã. Dimensiunile la care ajunge sunt mai mici decât ale chefalului mare, exemplarele obisnuite fiind de 30-50 cm lungime si 300-500 g greutate. Se reproduce la vârsta de 3 ani, când are o lungime de 22 cm. Peste marin, trãieste în cârduri, deplasându-se foarte rapid, cu viteze care nu pot fi depãsite de ceilalti pesti din apele mãrii. Perioada lui de reproducere se desfãsoarã în intervalul iulie-septembrie. Atit adultii cât si puii pãtrund în lacurile litorale în cãutarea hranei si a apelor calde. Frate bun cu chefalul mare, chefalul mic are aceleasi obiceiuri, cu singura deosebire cã suporta mai bine apele sarate decât apele dulci.

RECHINUL este spaima pestilor în aproape toate mãrile si oceanele. Forma capului sãu este atât de bine adaptatã pentru atac încât spinteca cu usurintã apa, în goana dupã prada, deplasându-se ca o adevaratã torpila. Rechinul din Marea Neagrã este de talie mica în comparatie cu rechinii oceanici, care ating lungimea de 5-7 m. De retinut este faptul cã dimensiunile la care ajung masculii (pânã la 1,50 m) sunt mai mici decât cele ale femelelor cu 20-30 cm, greutatea exemplarelor oscilând între 6 si 13 kg. In coloratia corpului predomina nuanta cenusie-albãstruie, spatele si pãrtile laterale fiind pigmentate cu un numar variabil de pete albãstrui sau albe. Pe burta are culoarea alba-galbuie. Acest temut dusman al cârdurilor de hamsii, al guvizilor, al scrumbiilor albastre si al altor pesti marini de talie mica este un solitar convins.

RÂNDUNICA DE MARE. În rândul pestilor marini care prezintã o seamã de curiozitãti, atât ca înfãtisare, cât si ca obiceiuri, intrã si rândunica de mare. Ea ajunge pânã la lungimea de 66 cm si greutatea de 3 kg. Are capul mare, ochii mari si bulbucati, iar corpul este butucãnos în partea anterioarã si subtire spre coadã. Înotãtoarea pectoralã are cele trei radii ventrale libere, asemenea unor gheare îndoite, care îi permit sã se târascã pe fundul apei. Din aceastã cauzã înotãtoarele pectorale par niste aripi de rândunicã, de unde i se trage si numele. Corpul, acoperit cu solzi mici, este îmbrãcat în culori frumoase: spatele brun-gãlbui, laturile rosii-brune sau verzui, iar abdomenul alb-gãlbui. Rândunica de mare are aripioarele viu colorate cu diferite nuante: dorsala este rosie-brunã

CÃLUTUL DE MARE. In tufele de mare, la o distantã mica de tãrm, se întâlneste un pestisor curios: calul de mare. Masurând 10-12 cm, pare o figura de sah coloratã în brun-roscat pe o parte si mai albicioasã pe cealalatã. La calul de mare, interesantã este reproducerea. Astfel, în mai-iulie femela îsi leapada icrele în punga masculului. Dupa câteva zilede la fecundare, din ele eclozeazã puii, pe care barbatusul îi protejeazã 2-3 saptamini în punga de sub abdomen, apoi îi lasa sã-si vada singuri de rosturile vietii. Curios este si faptul cã acest peste are aceleasi însusiri caracteristice ca si cameleonul, si anume de a-si schimba culoarea pielii si de a-si misca ochii independent unul de altul. Calul de mare nu prezintã nici o importantã economicã. In general, biologia acestui peste este foarte interesantã si multe dintre comportãrile lui nu au fost înca studiate.