APA. Este mediul în care trãiesc cele mai numeroase si diverse organisme, de la cele mai simple la cele mai complexe forme, incluzând în componenta sa elemente organice si anorganice.

• Sistemul anorganic este alcãtuit din elemente ale litosferei, hidrosferei si atmosferei. Aceste elemente au o configuratie specificã si reprezintã un fragment al mediului fizic, populat si transformat de organisme, numit biotop.
• Sistemul biologic, format din componente organice ale biosferei, atasate si adaptate la biotopul dat, reprezintã biocenoza. Gruparea organismelor acvatice este urmãtoarea:
  • plancton - cuprinde speciile de plante si animale acvatice mãrunte, microscopice, ce plutesc în apã. Acestea au miscãri proprii foarte slabe. Planctonul se împarte în fitoplancton si zooplancton;
  • necton - este format din organisme relativ mari, care, datoritã miscãrilor proprii, înoatã activ. În afarã de adevãratul necton, format din pesti, existã si un micronecton, alcãtuit din diferite nevertebrate si stadii larvare ale amfibienilor. Tot în aceastã categorie intrã si mamiferele acvatice;
  • bentos - este alcãtuit din organisme acvatice care trãiesc pe fundul apei sau în apropierea acestuia.

În apã, cele douã regnuri sunt reprezentate astfel:

• Vegetale: bacterii, ciuperci, alge, plante superioare.
• Animale: protozoare, rotifere, viermi, crustacee, moluste, insecte, pesti, amfibieni, reptile, mamifere.

Legãturile ce se stabilesc între organismele acvatice au la bazã un schimb permanent de materie si energie între elementele anorganice si biologice ale ecosistemului, care este format din douã circuite:

• al materiei, care este reversibil: un atom asimilat si apoi pierdut de organism, dupã diverse permutãri, poate ajunge din nou în corpul acestuia.
• al energiei, care este este ireversibil.

Atât circuitul materiei, cât si cel al energiei, în ecosistem, înregistreazã câteva etape distincte si, dupã rolul pe care îl au în desfãsurarea lor, diferitele organisme se pot grupa în trei mari categorii:

• producãtoare;
• consumatoare;
• descompunãtoare.

Între grupele functionale de organisme dintr-un bazin acvatic existã strânse relatii de interdependentã. În baza acestor relatii, ele isi determinã si controleazã reciproc componenta calitativã si cantitativã, realizându-se astfel o stare de echilibru biocenotic. Un exemplu în acest caz este lantul trofic ce se formeazã în ecosistem. Schimbãrile ce apar, efecte ale diferitilor factori externi, conduc la schimbarea biotopului si implicit, a biocenozei. În consecintã, se produc perturbãri ale echilibrului biologic stabilit în decursul timpului. Cel mai perturbator factor, dat fiind cã se practicã regulat si în cunostintã de cauzã este braconajul, prin folosirea unor metode care duc la distrugerea organismelor organice.

Dupã dinamismul lor, apele se împart în ape stãtãtoare si ape curgãtoare. Perturbãrile în echilibrul biologic al apelor au un efect mult mai dãunãtor în cazul apelor stãtãtoare decât în cazul apelor curgãtoare, deoarece acestea din urmã sunt capabile sã se (auto)regenereze într-un timp mult mai scurt.

APELE STÃTÃTOARE. Dupã altitudinea la care se aflã, pot fi:

• lacuri de munte care, în general, se alimenteazã cu apã din topirea zãpezilor si din pâraie. Acestea le conferã un grad de oxigenare suficient pentru existenta salmonidelor. Hrana acestor pesti este formatã în general din insecte care trãiesc la aceste altitudini, larvele acestora sau pesti (boisteni, zglãvoace).
• ape stãtãtoare de deal si câmpie:
  • lacuri naturale sau de baraj;
  • bãlti, iazuri si helesteie;
  • brate moarte ale unor râuri.

Acestea se caracterizeazã, în general, printr-o adâncime relativ micã, care contribuie la formarea unei vegetatii subacvatice extrem de abundente, formate din alge, brãdis, ca si alte plante de mlastinã: rogoz, pipirig, etc. Pe margini se aflã sãlcii sau stuf. Unele din aceste locuri primesc primãvara revãrsari ale Dunãrii sau râurilor mari, care le alimenteazã cu apã si pesti reproducãtori. Altele, ca lacurile de baraj, au fundul plin de "surprize", în functie de ce exista acolo înainte de formarea lacului.

În functie de aceste caracteristici ale apelor, în ele se gãsesc unele specii de pesti care s-au adaptat conditiilor de mediu, si dimpotrivã, nu se gãsesc alte specii, pentru care acele conditii sunt neprielnice. Un pãstrãv nu poate trãi într-o apã de ses datoritã temperaturii prea ridicate a apei si a continutului sãrac în oxigen, asa cum nici un crap nu poate trãi într-un pârâu de munte.