DIN LEGISLATIA APELOR...

PESCUITUL. Practicarea pescuitului recreativ (sportiv):

• Pescuitul recreativ este permis numai în cursul zilei, de la răsăritul si pânã la apusul soarelui, cu respectarea următoarelor reguli:
  • în apele curgătoare si stătătoare din zona montanã, numai cu o singura undiță cu cel mult 2 cârlige sau cu o lansetã;
  • în apele din zona colinarã si de ses, pe tot cursul Dunãrii si pe bratele sale, în Delta Dunãrii, cu cel mult 2 undite sau 2 lansete cu câte douã cârlige fiecare;
  • în apele teritoriale ale Marii Negre, cu cel mult 2 undite, 2 lansete sau 2 taparine, cu câte 10 cârlige fiecare.
• Pescuitul recreativ se practicã de pe mal în Dunãrea teritorialã, de la Bazias pânã la vãrsarea ei în mare, în Deltã si în lunca inundabilã a Dunãrii, în râurile de munte, colinare si de ses cu zonele lor inundabile, în reteaua de canale din sistemele hidroameliorative, de navigatie si hidroenergetice. În amenãjarile piscicole destinate acestui scop, în bãlti, lacuri naturale, lacuri de acumulare, lacuri litorale si în zona economicã exclusivã a Mãrii Negre, pescuitul recreativ se practicã de pe mal si din barcã. În timpul iernii, pescuitul recreativ se poate practica si de pe gheatã, cu exceptia zonelor de protectie specialã a iernãrii pestelui.
• La pescuitul recreativ se folosesc momeli naturale si artificiale, iar pescuitul salmonidelor în apele de munte este permis numai cu momeli artificiale.
• în timpul unei zile de pescuit recreativ, în apele din zona colinarã si de ses, în reteaua de canale din sistemele hidroameliorative, de navigatie si hidroenergetice, Dunãrea cu lunca sa inundabilã, Delta Dunãrii si Marea Neagrã se pot pescui cel mult 5 kg de peste sau numai un singur peste, dacã greutatea lui depãseste 5 kg. În apele de munte cu salmonide se pot pescui de cãtre un pescar cel mult 10 bucãti în total, din speciile: pãstrãv indigen, pãstrãv curcubeu, fântânel, lipan si coregon.

DIMENSIUNILE MINIME, în centimetri, ale pestilor si ale altor vietuitoare acvatice, care pot fi pescuite în apele de suprafatã din România, inclusiv în Marea Neagrã.

• Mãrimea pestelui stabilitã pentru pescuit este determinatã prin mãsurarea distantei de la vârful botului pânã la baza înotãtoarei caudale.
• Speciile de pesti care nu sunt prevãzute în tabelul de mai jos sunt libere la pescuit la orice dimensiune.
• Puietul si pestele pescuit sub dimensiunea minimã vor fi deversate în mod obligatoriu în apã, în stare vie.

Pesti din apele de munte, colinare, de ses, Dunãre si Delta Dunãrii

Pesti migratori (trãiesc în Marea Neagrã dar migreazã pentru reproducere mult în susul Dunãrii).

Pesti din Marea Neagrã

PROHIBITIA. Este interzicerea prin lege a practicarii pescuitului într-o anumitã perioadã din an sau în tot cursul anului. Se referã la pescuitul industrial si sportiv/recreativ al tuturor speciilor de pesti, crustacee, moluste si alte vietuitoare acvatice, într-o perioadã a anului sau în tot anul. Mãsura se ia în special pentru protejarea speciilor de pesti în perioada reproducerii, dar si pentru protejarea unor specii rare.

BRACONAJUL. Este, prin definitie, practicarea pescuitului în afara legii. S-a practicat din cele mai vechi timpuri, de când au fost stabilite primele reglementãri pentru pescuit. Scopul braconajului este simplu: prinderea unei cantitati cât mai mare de peste într-un timp cât mai scurt, indiferent de consecinte. Se poate considera cã braconajul se face din douã motive:

• considerente economice (sãrãcie);
• din exces de zel si pasiune, care se transformã la anumiti indivizi în sadism - plãcerea de a ucide.

Braconajul este unul dintre factorii care influenteazã cel mai mult efectivele de specii dintr-un bazin acvatic. În apã se gãsesc, cresc si se dezvoltã numeroase stadii larvare ale unor insecte si amfibieni. În urma braconajului, acestea mor si se produc dezechilibre în ecosistemele înconjurãtoare. Se produc schimbãri rapide, cu intensitãti variabile, ale factorilor abiotici si biotici. Schimbãrile produse sunt în legaturã directã cu metoda folositã. Folosirea metodelor neconventionale duce la scãderea efectivelor pânã la disparitia completã a speciei. Exemplul cel mai elocvent este cazul lostritei, cel mai mare rãpitor din apele de munte, care a dispãrut complet din apele din zona de nord a Moldovei. Desi a fost inclusã în cadrul speciilor pe cale de disparitie si protejatã ca atare prin lege, prin braconaj au fost prinse si ultimele exemplare. Scãderea efectivelor duce la un dezechilibru ecologic, pestii reprezentând o verigã importantã a lantului trofic din ape, si anume cea a consumatorilor.

Folosirea acestor metode de braconat duce la omorârea pestilor adulti, dar si a puietului, care moare în masã datoritã sensibilitatii  crescute. Diversitatea metodelor de braconare este impresionantã:

• Unelte interzise. La prinderea pestilor se folosesc diferite unelte cum ar fi: ostia, sacul, diferitele tipuri de plase - voloage, prostovoale, setci, vârse -, priponul. Metodele care se bazeazã pe rãnirea pestelui în vederea capturãrii lui sunt nocive fiindcã, pentru pestele ranit, chiar daca scapã, rana reprezintã o poartã de intrare pentru nenumãrate organisme care îl vor ucide cu sigurantã.
• Substante toxice, care pot fi diferite otrãvuri, dezinfectanti, chiar plante uneori - lipan, mislic, nucã amarã. Prin folosirea acestora, se produce în locul respectiv o puternicã poluare, a cãrei principalã consecintã este scãderea cantitãtii de oxigen solvit. Aceasta are ca rezultat îndepãrtarea aproape completã a formelor de viatã, rãmânând numai o parte din descompunãtori. Substantele toxice nu actioneazã numai prin toxicitatea proprie, ci favorizeazã absorbtia altor substante toxice din apã. Cei vizati sunt pestii. În cazul lor, aceste substante atacã sistemul respirator si sistemul nervos, dar si alte functii. Respiratia pestilor se face prin asimilarea oxigenului la nivelul branhiilor. În cazul concentratiilor mari de substante toxice, epiteliul branhial este distrus, iar rezultatul este asfixia. Tot ca o reactie la prezenta substantelor toxice este si secretia supraabundentã a mucusului de pe corp, degenerarea hepaticã, tulburãri nervoase urmate de încetarea bãtãilor inimii si coagularea sângelui. Concomitent cu atacul asupra pestilor, substantele folosite distrug planctonul, restul nectonului si bentosul, care, toate la un loc, reprezintã însãsi hrana pestilor. Dupa aplicarea acestor metode, braconajul lasã într-un ecosistem acvatic doar unii descompunãtori, restul formelor de viatã fiind îndepãrtate complet.
• Materiale explozive (dinamitã, carbid). Acestea produc, la detonarea în apã, o undã de soc care are efecte mai ales asupra pestilor. În aparatul digestiv al acestora îexistã o anexã numita vezica aerianã. Aceasta este plinã cu gaze si are ca functii importante cea hidrostaticã si cea de echilibru. Unda de soc produsã în apã sparge aceastã vezicã si pestii nu mai au cum sã-si controleze miscãrile.
• Instalatii electrice improvizate. La pesti, socul produs de curent rupe coloana vertebralã. La intensitãti mari, moartea este instantanee, iar la intensitãti mici, datoritã conductibilitatii electrice a apei, majoritatea animalelor scapã, dar nu fãrã urmãri: pestii electrocutati rãmân sterili, deci se pericliteazã continuitatea speciei.
• Abaterea cursului apei. Prin aceasta, ecosistemele acvatice sunt distruse. Prin lipsirea de mediul de viatã însusi, plantele si animalele mor prin asfixiere. Distrugerea ecosistemelor acvatice are influente si în ecosistemele înconjurãtoare, deoarece multe vietuitoare, cum ar fi diferite mamifere si pãsari, îsi gãsesc hrana în apã.
• Abaterea de la normele pescuitului sportiv, care determinã reducerea numãrului de indivizi din diferitele specii de pesti.
  • Încãlcarea prohibitiei, în timpul cãreia pescuitul este interzis si pestele este lãsat sa se reproducã;
  • Practicarea pescuitului sportiv noaptea;
  • Folosirea la pescuitul sportiv în apele de munte mai mult de o singurã unditã cu douã cârlige, iar în apele de ses mai mult de douã undite cu cel mult douã cârlige fiecare;
  • Folosirea unor tipuri de momeli nepermise. Prin aceasta se pot introduce în apã agenti patogeni, paraziti care provoacã îmbolnãvirea pestilor si duc la moartea acestora.
  • Prinderea unei cantitatãti, sau a unui numãr de bucãti din cadrul unei specii, peste numãrul legal permis;
  • Prinderea si pãstrarea de pesti sub dimensiunile minime legale. Exemplarele care se situeazã sub limita minimã nu au ajuns la maturitatea sexualã, deci nu s-au reprodus. Prinderea acestora si a reproducãtorilor în perioadele de prohibitie, împiedicã reproducerea speciei respective, ducând-o în pragul disparitiei.

Braconajul este unul dintre cei mai periculosi factori distrugãtori ai ecosistemelor acvatice. El poate transforma într-un timp foarte scurt, un râu de munte cu apa clarã într-o masã de alge cu mirosuri rele, sau un lac plin de viatã într-o mlastinã, o apã moartã.