Esox Lucius |
STIUCA (cătea, ciucă, mârlită). Este unul dintre cei mai spectaculosi pesti care trăiesc în tara noastră, reprezentând trofeul cel mai râvnit de către pescarii sportivi. Foarte răspândită în Delta Dunării, în apele de ses si în lacuri de acumulare, stiuca poate atinge peste 1 m lungime si 25 kg greutate, fiind semnalate cazuri de exemplare mult mai mari (neomologate însă). |
Dimensiunea minimă a exemplarelor retinute este de 40 cm. În denumirea populară, mai poartă numele de cătea, ciucă, mârlită etc., în functie si de mărime.
Stiuca este des întâlnită în zonele cu ape linistite, limpezi, cu fund curat în care abundă pestii mici. Locul preferat în care vanează este la apă mică, aproape de mal, printre tufisuri. Stiuca agreează atât apele reci, cât si apele ceva mai calde. Ceea ce nu îi place însă este schimbarea bruscă de temperatură. Acestea sunt momentele în care ea nu se mai hrăneste, functiile vitale fiindu-i încetinite. Este doar o chestiune de durată. Temperatura ideală pentru capturarea stiucii este în jur de 17 grade Celsius, deci primăvara si toamna. Primăvara, stiuca se află în locurile unde îsi depune icrele, pentru ca, spre vară să migreze la apă mai adâncă, pentru a evita încalzirea apei. Toamna, stiuca se trage din nou în zonele mai putin adânci, la stufăris, pentru ca spre iarnă să prefere iar zonele adânci, din acelasi motiv: acela de a evita schimbarea de temperatura, de aceasta data fiind vorba despre răcirea accentuata.
Un alt motiv pentru care stiuca trage la apă mai rece în timpul verii este faptul că apa rece este mai oxigenată. De asemenea, vegetatia contribuie mult la gradul de oxigenare a apei, deci trebuie urmărite zonele cu vegetatie proaspătă. Într-un loc unde vegetatia este putredă, cu sigurantă nu se va mai găsi stiucă. Vântul este si el un factor care contribuie la oxigenarea apei. Stiuca va prefera zona cu valuri, precum si perioadele cu precipitatii. Punând cap la cap aceste criterii, vremea ideală pentru capturarea stiucii ar fi:
temperatura în jur de 17 grade C;
cer usor înnorat;
vânt potrivit;
ploaie slabă, de scurtă durată.
Stiuca este renumită pentru lăcomia ei, fiind capabilă să înghită pesti mari cât jumătatea greutătii ei. Tot datorită lăcomiei, se va prinde exact acolo unde sunt o multime de pestisori pasnici. Stiuca mănâncă mult, înghitind aproape orice-i iese în cale, dar numai de două ori pe zi, timp de câte o jumatate de oră, maxim o oră. Caracteristic pentru stiucă este că atacul ei se bazează pe asteptare, fiind o maestră a camuflării. De aceea, va fi găsită în locuri cu vegetatie sau cu obstacole, perfect adapostită. Coloritul o ajută să se facă "invizibilă" pentru victimele sale. Atacul ei este fulgerător, putând să atingă 25 de kilometri pe oră.
Sezonul pescuitului la stiucă este primăvara, februarie-martie, respectiv toamna de la sfârsitul lui septembrie pâna la înghetul apei, cu precădere în zilele înnorate. Temperatura optimă a apei, preferată de stiucă, este de 17 C.
Momeala naturală dă rezultate bune, utilizându-se în acest sens pestisori vii, fixati atent în montură, însă de cele mai multe ori se folosesc cu succes momelile artificiale (linguri, wobblere, twistere etc), utilizând cârlige nr. 1-3 sau triple nr. 3-6.
Dupa ce a fost întepată, stiuca stă câteva clipe nemiscată, după care trage puternic. Momentul întepării si reactia imediată a pescarului sunt esentiale pentru prinderea pestelui. Când se scoate cârligul din gura stiucii se va folosi căscătorul sau un lemn, deoarece aceasta muscă deseori cu putere.
Carnea de stiuca este deosebit de gustoasă ceea ce îi conferă acesteia o valoare economică ridicată. De asemenea, icrele sunt foarte apreciate. În ultimul timp stiuca a fost pescuită intensiv, fiind din ce în ce mai rară în băltile de ses.
