PESCUIT CU MUSCA (Fly-Fishing). Metoda este practicatã la pescuitul pãstrãvilor, lipanilor, clenilor. Se practicã mai ales în apele curgãtoare, dar si în cele stãtãtoare. Conditia este ca aceste ape sã fie limpezi !... Caracteristica principalã a pescuitului cu muscã este dinamismul. Metoda constã în:

• aruncarea, la distante relativ mari (pânã în 20 m) a strunei cu muste artificiale, în asa fel încât acestea sã se aseze usor pe suprafata apei, întocmai cum ar cãdea niste gâze obosite;
• conducerea mustelor, astfel încât sã parã cã plutesc niste gaze rãnite si sã provoace atacul pestelui;
• înteparea si aducerea pestelui în minciog.

Logistica.

• Varga trebuie sã fie rezistentã, elasticã si nervoasã (sã raspunda imediat miscãrilor mâinii). Cu toate cã este la modã fibra de sticlã sau de carbon, la aceasta metodã bambusul construit îsi aratã superioritatea. Lungimea vergii va fi de 2.70-3.30 m, iar greutatea, fãrã mulinetã, nu trebuie sã treacã de 250 g.
• Mulineta va fi îngustã, cu un diametru de 8-10 cm si va avea o greutate care sã echilibreze varga (aprox. 180 g). Ea se fixeazã întotdeauna în capãtul de jos al mânerului.
• Firul (sfoara) va fi textil, rezistent si nu prea usor, în lungime de 25-50 m.
• Cârligele folosite sunt cele mici, penetrante, de mãrimi 10-16. Ele trebuie sã stea tepene în vârful strunei sau sãltãtorilor. Cele duble se folosesc mai ales la lipani.

Mustele artificiale se leagã pe "sãltãtori" (vezi figura din dreapta), în asa fel încât vârfurile acestora, unde sunt prinse mustele, sã fie îndreptate în sus, spre vargã; astfel, odatã ajunsã în apã sau trasã pe oglinda apei, sãltãtoarea nu se lipeste de strunã, ci stã perpendicular pe ea. Sãltãtorile pot fi pregãtite cu mustele pe ele sau fãrã muste. În primul caz, legarea sãltãtorilor pe strunã se poate face cu unul din nodurile din dreapta. Struna se face din fir de nylon, cu o lungime medie de 2,5-3 m (mai micã decât distanta de la vârful lansetei la inelul de jos). Struna va fi cu atât mai subtire cu cât apa este mai limpede, cerul mai senin si aerul mai linistit.Se va confectiona din 2-3 sectiuni de grosimi diferite, de exemplu: spre cârlig un fir de 16-18/100 de 1,30 m; spre sfoarã, un fir de 18-20/100, tot de 1,30 m. Legarea strunei de sfoarã se poate face în mai multe moduri. Cel mai adesea se foloseste nodul Bloodknot, dar si legãtura tip belciug.	Saltãtori --->   <--- Nodul 1.
	Nodul 2.

Tehnici de lansare. Adevãrata mãiestrie în pescuitul cu musca constã în aruncarea mustelor artificiale. Tipurile de lansãri diferã în functie de pozitia pescarului, depãrtare, directie, curentul apei, obstacolele de pe mal si altele. Modul cum se tine varga cu sfoarã în mâna este arãtat în figura din dreapta.

La acest tip de pescuit, mâna stânga nu pãrãseste niciodatã contactul cu sfoara, pe care de obicei o tine ciupitã, între douã degete (uneori chiar ghemuitã, în palmã), lângã iesirea din mulinetã, sau pastreazã o rezerva de sfoarã în colaci.

La lansare, trebuie avut grijã ca firul sã nu atingã nimic în spate ! Dacã existã obstacole naturale (arbori, arbusti, stânci) sau de altã naturã) se va alege o modalitate de lansare adecvatã (vezi mai jos aruncarea rostogolitã).

Aruncarea simplã. Este o aruncare de bazã, cu care ar trebui sã înceapã orice muscar. Etapele acestei aruncãri sunt urmãtoarele:

• 1. Pescarul tine lanseta în fatã, paralel cu apa, cu firul întins pe apã, în fata sa, pe o lungime de 4-5 metri.
• 2. Lanseta se ridicã pânã la pozitia orei 12, ridicându-se astfel si firul de pe apã.
• 3. Dupa ce tot firul a ajuns în aer, se imprimã lansetei o miscare bruscã spre înainte, pânã la pozitia orei 10. Miscarea trebuie sã semene cu una de biciuire.

Aruncarea rostogolitã. Cele mai multe dintre râurile de munte au malurile pline de arbori, arbusti, astfel încât, chiar dacã se intrã în apã, nu e loc suficient în spate pentru a lansa mustele printr-o lansare simplã, înainte-înapoi. Aceastã aruncare permite însã sã se lanseze mustele chiar si în astfel de conditii. Etapele acestei aruncãri sunt urmãtoarele:

• 1. Pescarul tine lanseta în fatã, paralel cu apa, cu firul intins pe apã, în fata sa, pe o lungime de 6-7 metri.
• 2. Lanseta se ridica pânã aproape de verticalã, ridicându-se astfel si o parte din firul aflat pe apã. Ridicarea se face ca la înteparea unui peste cu undita, din cotul mâinii drepte. La sfârsitul miscarii, vârful lansetei se aflã în dreptul urechii stângi.
• 3. Se aduce lanseta în dreapta, printr-o miscare circularã, astfel încât vârful ei sã descrie un semicerc cu deschiderea în fatã.
• 4. Acestã miscare este continuatã spre înainte, fiind opritã în dreptul orei 10. Snurul va urma miscarea circularã a lansetei, iar la oprirea acesteia se va rostogoli spre înainte.

Metoda de pescuit.

Se vor folosi toate mijloacele de camuflare pe care le oferã natura sau echipamentul. Sunt douã modalitati de a pescui:

• De pe mal. Primele lansãri se vor face mai aproape de mal, stând la o departare de 3-4 m de buza apei. Se va arunca de-a curmezisul apei, poate chiar sub malul din fatã si se va lãsa curentul sã aducã musculitele în arc, spre suvoiul din mijloc si peste acesta, pânã la malul de unde se aruncã.
• Din apã. Dacã râul este destul de larg si nu este vijelios si dacã existã echipament adecvat pentru mersul prin apã rece, sau dacã acest lucru nu constituie un impediment, se va pescui umblând prin apã. Astfel, cu ajutorul lansãrilor pescarul va acoperi toatã apa si va fi mai greu de observat. Se va arunca pe rând, în dreapta si în stânga, aducând musculitele de lângã mal pânã în dreptul suvoiului.

Ca principii, la ambele modalitati se va avea în vedere cã:

• sfoara si struna trebuie sã stea intinse pe apã, eventual în usoarã curbã, dar nu încolãcite !
• se va evita pozitia cu soarele în spate, pentru ca umbra pescarului sau a vergii sã nu cadã pe apã. Se va pescui mai oblic, astfel încât umbra sã nu cadã în portiunea de apã exploratã. În acest mod, chiar dacã soarele este în fatã si apa sclipeste, se pot urmãri musculitele cu privirea.
• pe cât este cu putintã, apa va fi atinsa numai de strunã, nu si de sfoarã;

mustele trebuie sã fie duse prin apã cât mai libere, nefortat, ca si când ar fi cãzute în ea si nu trebuie sã faca "dâra" în formã de V, care sperie pestii. Pentru a evita dâra, se lanseazã putin amonte, cu putinã "burtã", astfel ca musca sã pluteascã liber cât mai mult timp.

• uneori, mai ales pe apã linã, se va imprima din vargã (prin tremurare al vergii) o usoarã miscare de sãltare a mustelor.
• apele curgãtoare fiind repezi, se va pescui înaintând în directia curentului (în josul apei). În acest mod, înteparea este bine simtitã prin vargã, uneori pestele prinzându-se singur în cârlig. Pescuitul în susul apei are avantajele lui, dar cere experientã mai mare în aprecierea a ceea ce se întâmplã cu mustele iar momentul întepãrii este apreciat numai din ochi.
• momentul întepãrii va coincide cu momentul observãrii atacului pestelui (o umbra ce se ridicã din adânc, o licãrire în apã, o învolburare a suprafetei apei), când se va rãspunde imediat cu o miscare scurtã si precisã, care sã nu ridice musculitele smulgându-le din apã. În cazul cã pestele nu s-a prins, acestea îsi vor continua drumul lor si, de cele mai multe ori, pestele care nu a fost atins de vârful cârligului va reveni la muscã mai jos, sau la altã lansare. Mai ales lipanul repetã saltul dupã aceeasi musculitã. Puterea întepãrii va fi dozatã în raport cu lungimea sforii, cu situatia strunei în apã, cu vântul.
• scoaterea pestelui din apã va respecta principiile generale (vezi). În nici un caz nu se va încerca scoaterea pestelui apucând struna sau sfoara cu mâna. O atentie deosebitã trebuie acordatã momentului apropierii pestelui de minciog, pentru ca nu cumva sã se prindã vreo musculitã liberã (când se pescuieste cu mai multe muste pe sãltãtori) în plasa acestuia, impiedicând aducerea pestelui în gura minciogului.