 Thymallus thymallus (fam. Salmonidae) |
LIPANUL (lipean, arămiu, cimbrisor). Fin si elegant, este craiul apelor de munte
de la noi si de peste tot. Zonele de râu pe care le preferă lipanul sunt variate, la 600-700 m altitudine, dar sunt limpezi, cu suvoaie repezi, ceva mai linistite însă decât cele în care trăieste păstrăvul. Nu poate fi găsit sus, la izvoare, ca acesta, ci mai jos, putin în amonte de zona mrenei si a scobarului. De multe ori lipanul se întâlneste printre aceste două specii de mai sus. |
Lipanul are trupul prelung, acoperit cu solzi destul de mari, spinarea încovoiată, capul mic, botul ascutit, gura mică, asezată dedesubt. Se recunoaste usor prin dorsala mai mare decât a altor pesti, asemănându-se cu un steag, sau cu un evantai de sidef stropit cu puncte galben-verzui, violete sau negre. În dosul acesteia are o aripioară mică si moale (adipoasă), caracteristică salmondelor. Coada este adânc lobată. Pe spate este vânat-albăstrui, flancurile sunt galben-verzui, stropite cu puncte neregulate, negre, sau linii cafenii, iar pe burtă este alb-argintat cu pasteluri rosietice. Proaspăt prins, lipanul degajă un miros placut, de cimbru.
Cresterea lipanului este mai rapidă decât a păstrăvului, talia lui mijlocie variind între 30-35 cm, cu o greutate de aprox. 400 g, ajungând uneori, la maturitate, la 50 cm si peste 1 kg. Dimensiunea minimă admisă la pescuit este de 25 cm.
Hrana lipanului este compusă în cea mai mare parte din insectele care roiesc deasupra apei, larve, moluste, crustacei, având în special preferinte pentru carabeti, pe care îi gaseste din belsug pe fundul apelor. Înainte de lăsatul frigului, lipanii îsi fac provizii de grăsime, si mănâncă foarte bine.
Cu toate că, foarte rar, lipanul se prinde si la wobbler mic sau rotativă nr. 00, poate confundând-o cu o insectă mai mare, el se pescuieste frumos numai la muscă artificială.
Lipanul nu este la fel de sperios precum păstrăvul si cleanul. Te poti apropia de el destul de mult, poti încerca mai multe lansări dacă ai ratat-o pe una. Dacă ai avut o prezentare, dar nu a luat-o, poti să mai încerci linistit, pentru că nu se va speria si nu va fugi.
În primul rând, pescuitul la lipan este definit prin cuvântul finete. Ustensilele trebuie să fie mai fine decât la păstrăv. Dacă se doreste o lansetă exclusiv pentru lipan, este nevoie de una din clasa 3, maxim 4, dar se pot folosi si sculele de păstrăv. O sculă universală se alege din clasa intermediară 5-6, adică una care poate lucra bine atât cu fire din clasa 5, cât si cu fire din clasa 6. Vârful de forfac va fi uneori 7X, ceea ce inseamna 0,12 mm, sau cel mult 6X, adică 0,14 mm.
Lipanul are gura foarte mică si fragilă, de aceea si mustele vor fi pe măsură, legate pe cârlige minuscule, chiar numărul 20 uneori. Procentul lipanilor care scapă din cârlig este si el destul de mare, fiindca pescarul nu are răbdare cu el, sau nu s-a întepat bine si atârnă doar de o pielită, sau, de cele mai multe ori, ambele variante. Niciodată nu se va prinde lipan cu o muscă mare sau neîngrijit realizată.
Musculitele de lipan sunt foarte mici si fragile, realizate uneori pe cârlige pe care abia le vezi. Una dintre cele mai bune la lipan este baxman, care, mai ales în zilele ploioase, este o muscă de neînlocuit. Un alt model cu foarte bune rezultate este furnica neagră (Black Ant) si Red Spinner-ul, care imită o efemeră de culoare roscată. Spre toamnă, se obtin bune rezultate cu Red Tag si cu potârnichea (Partridge), dar cele mai bune rezultate vor fi la nimfă, mai ales spre sfârsit, când apa se răceste si nu prea se mai găsesc musculite. Nimfele vor fi prezentate pe cârligele de rigoare, de la 14 mai sus, legate cu forfacuri de 7X sau 6X. Mai gros nu merge, căci apa e limpede si pestii se mai si sperie câteodată. Neapărat, trebuie să se adauge o alică mică, pentru a purta nimfa la adânc si un semnalizator.