SHEFFIELD (MATCH)
. Desi
numele Sheffield este destul de englezesc, pescarii englezi habar nu au de
această denumire. Pentru ei, stilul acesta de pescuit se numeste
"match fishing"... Iar francezii folosesc
"pecher ŕ l’anglaise" !
Cu
o undită normală si chiar cu o rubesiană, limita la care se poate pescui
este la 15-20 metri de mal. Stilul Sheffield rezolvă
situatiile în care este nevoie să se pescuiască la distante mari (până la 40-50 m
sau chiar mai mult):
- nu există o barcã si brădisul ocupă malul lacului...
- vântul bate destul de tare ca să îngreuneze folosirea unditei...
- pestii stau departe, tocmai spre mijlocul lacului...
Solutie dată de pescuitul în stil Sheffield este lansarea unei linii normale, cu plută, plumb si cârlig, la distantă,
cu ajutorul lansetei. Pentru a putea lansa la o distantă suficientă, se folosesc
plute mari, de 20-40 cm, cu 3-25 grame portantă, adesea lestate direct pe corp. |
 |
Logistica:
- Vergile
(lansetele)
cele mai uzuale sunt cele de tipul match de 3.9 m sau 4.2 m cu foarte multe inele
(14-16) de diametru mic, pentru a minimiza frecarea firului si cu picior lung
pentru a nu permite lipirea firului de vargă. Acestea permit lansări foarte
precise si la distante mari. Datorită lungimii
destul de mari a vergilor, există un control foarte bun asupra plutei.
- Mulineta
ideală pentru această tehnică trebuie să aibă o recuperare rapidă,
frâna pe coadă (preferabil) si cel mai important lucru, să se
potriveasca perfect cu varga (vârful conului descris de fir, atunci când iese
de pe tambur, trebuie să fie în dreptul primului inel).
Tamburul este
unul mai special, având diametrul interior mare cu scopul ca firul să se
desfăsoare de pe el cu o frecare mai mică, pentru maximizarea distantei de
lansare.- Firul
folosit trebuie să fie scufundător, pentru a se putea scufunda imediat după lansare si în
acest fel nu va mai crea burtă, ceea ce înseamnă întepături rapide si precise,
fără rateuri. Înnecarea lui se face după lansare, mulinând câtiva metri cu
vârful lansetei în apă. Grosimea firului este în general între 0.10 si 0.18. Este necesar si
util un degresant
pentru fir (se procură din magazinele de specialitate), care trebuie
folosit cu cel putin 5 minute înaintea primei lansări, usurând în acest fel scufundarea.
- Plutele waggler
(foto) folosite sunt din cele lestate, culisante, speciale pentru sheffield.
Greutatea plutei se alege în functie de distanta la care se pescuieste si
conditiile de pe baltă (curent, vânt etc), iar lestul în functie de pestele
urmărit si adâncimea apei. Faptul că plutele culisează permite
pescuitul la adâncimi mai mari decât lungimea vergii. Pluta se prinde pe fir prin
intermediul unei agrafe cu vârtej. Pentru blocarea cursei plutei, se folosesc noduri culisante (stoppere). Nodul de jos trebuie asezat la o înăltime
destul de mare fată de plumb, în asa fel încât, în pozitie de
lansare, pluta să nu atingă plumbul. Nodul de sus este cel care determina adâncimea la
care se pescuieste. În ultimul timp au apărut plutele cu lest variabil (prin scoaterea sau
adăugarea unor saibe), care pot fi folosite în foarte multe cazuri.
Pentru
a putea fi vizibile de la mare distantă unele plute au în partea superioara a
antenei patru aripioare.- Lestarea
trebuie facută în functie de pestele urmărit si adâncimea apei. În
general, se folosesc plumbaje între 1-2 g; cu cât adâncimea apei este mai mare se
foloseste un plumbaj mai greu, pentru ca montura să ajungă mai rapid pe fundul apei, dar
această montură nu trebuie să fie foarte mare pentru a nu micsora sensibilitatea. Se poate folosi
un plumbaj unic culisant (are avantajul că nu se încurcă asa usor si coboară foarte rapid)
sau un plumbaj format din multe alice distribuite pe linie (si care este foarte sensibil).
Plumbii trebuie să fie foarte moi pentru a nu strica firul, mai ales că acesta
este subtire.
- Cârligele
trebuie să fie închise, pentru a retine foarte bine pestele (riscul de a pierde pestele pe
drum este foarte mare). Mărimile cele mai des întâlnite sunt între 14 si 18.
- Lungimea forfacului este în
general mult mai mare decât în cazul pescuitului la fix (cca 50 cm) putând fi lestat.
TEHNICA. Dupa ce se
alege locul de pescuit si se pregătesc ustensilele, se vor face câteva lanseuri
de control, timp în care se poate determina lungimea la care se va pescui, adâncimea apei, curentul, si
pot fi făcute modificări asupra liniei de pescuit.
Pentru verificarea adâncimii apei se foloseste un plumb mai greu decât poate sustine pluta,
care se montează înaintea plutei. După ce se lansează în locul dorit, se mulinează pânã când
se simte rezistentă (pluta a ajuns lângã plumb, pe fundul apei). Apoi
se dă drumul la fir, măsurându-l în acelasi timp (de exemplu cu distanta dintre douã inele), pânã când pluta iese la suprafatã.
Se fixează apoi stopperul plutei la distanta măsuratã.
Când
toate acestea au fost stabilite, se poate face o lansare si trece firul de pescuit prin
stopperul de la mulinetă (asigurare că toate lanseurile vor fi facute la aceeasi distantă)
sau se poate marca pe firul de la mulineta cu un marker special. Nu se pune pe tambur elastic, dupa lansare,
cu scopul de a mentine aceeasi lungime a lansării, sau, ceea ce e si mai rău, nu
se prinde firul de line-clip-ul mulinetei, pentru că se poate întepa un peste cãruia trebuie sã i
se dea fir. După aceasta se
lansează din nou
în zona vizată, se asează varga pe suport si se nădeste
locul. În cazul în care distanta este prea mare se va folosi o prastie pentru nădire. Dupa ce s-a nădit
locul, se poate recupera, pune momeala în cârlig si lansa din nou.
Se poate pescui pe fundul apei si altfel, folosind o plutã înaltă (o panã de pãun de 30-40 cm) si reglând adâncimea mai mare decât cea realã. Dupa lansare,
se mulinează pânã când pluta se ridicã. In acest caz firul, de la cârlig la plutã, nu va mai fi vertical, ci oblic, deci sensibilitatea montajului va fi mai micã.
Lanseta se mentine cu vârful în apã (10-15 cm). Înteparea
nu se face în sus, ci lateral.