Locurile preferate sunt gropile din apropierea malului, cu câte un copac cãzut în apã, locurile unde se poate strecura printre crengile subtiri ale unei tufe sau ascunzisurile vegetatiei.

Deseori este confundatã cu babusca, desi, dupã ce depãseste dimensiunea de 15 cm se îmbracã în culori deosebite, astfel cã si cea mai coloratã babuscã ramâne de un argintiu mat pe lângã rosioarã. Deseori confuzia este cauzatã de ochii rosii ai babustii, dar este important sã se retinã cã rosioara are aripioarele rosii si ochii galbeni. Spatele este verzui-auriu, uneori chiar maroniu, corpul de culoare bronz-aurie si aripioarele de un rosu intens. Diferenta cea mai evidentã fata de babuscã o dã pozitia gurii, ridicatã, datoratã faptului cã buza de jos este mai lungã. Existã însã multi hibrizi între rosioarã si babuscã, identificarea acestora lãsând pe gânduri chiar si pe ihtiologi.

Rosioara creste încet, dupã primul an ajungând doar la o dimensiune de 5-7 cm, în al doilea an 9-10 cm, atingând 15-20 cm doar dupã cinci ani. În conditii optime de hranã, dupã 10 ani, poate ajunge pânã la 30-40 cm. Trãieste în cârduri formate din exemplare de dimensiuni apropiate. Rosioarele mai mari de 0,5 kg umblã singure.

Consumã vegetatie si plante de care alti pesti nici mãcar nu se ating si totusi, rosioara nu poate fi numitã un vegetarian adevãrat deoarece, treptat, instinctul de rãpitor devine tot mai dezvoltat, exemplarele mari aruncându-se dupã insecte si chiar dupã pestisori, oferind deseori partide de neuitat pescarilor echipati cu lingurite rotative mici. Vara si toamna, pânã la cãderea vegetatiei, se aflã în mijlocul acesteia. De aici pândeste cãderea în apã a insectelor: tântari, muste, mici gâze. Alãturi de acestea mãnâncã larve de insecte, viermi, melci, precum si plante acvatice.

Înmultirea are loc în perioada aprilie-iunie, la o temperaturã a apei în jur de 18 grade Celsius. În perioada de împerechere, masculii au culorile mai accentuate.

Rosioara este apreciatã în competitiile de pescuit stationar, pentru cã se aruncã hotãrât la momeala din cârlig, semnalele trasmise prin plutã fiind usor de observat.

Pescuitul la plutã este o metoda recomandatã, eficientã pentru prinderea rosioarei, nãdindu-se în prealabil locul ales. Nada trebuie sã stea cât mai mult între ape. Locurile nãdite se tatoneazã în liniste, folosind mai multe momeli. Se poate folosi:

• Vargã usoarã, fãrã mulinetã, de 4-5 m lungime, cu actiune de max. 20 grame;

• Fir mono, transparent de 0,10 mm grosime cu 25-30 cm mai scurt decât lungimea vergii;

• Plutã sensibilã care se echilibreazã pânã ce ramâne afarã din apã doar antena;

• Cârlige Crystal nr. 16, aurii.

• Momealã:

  • Primãvara si toamna se pescuieste cu viermusi, larve de libelule, carabeti, omizi, râme rosii.

  • Vara, se pescuieste în ape mai putin adânci cu viermusi, ouã de furnicã etc.

  • Iarna, la copcã, cu marmusca, de care se agatã si câteva larve de libelulã sau viermusi.