Spre pãrtile mai de sus ale acestor ape, spre zona lipanului, se întâlneste o specie înruditã (Barbus meridionalis), de o talie mai micã, cãreia riveranii îi spun tot mreanã, dar si jamlã, jamnã, jimblã, moioagã.

Mreana are corpul fusiform, capul prelung, gura dispusã subterminal cu buze cãrnoase si patru mustãti groase. Aripa dorsalã si coada sunt putin scobite. Culoarea spatelui este închisã, albãstrui-cenusiu-verzuie, pe lateral este argintie cu pete mici, negre, iar pe burtã este albã. Solzii sunt mãrunti, înotãtoarele pectorale ventrale si anale sunt puternice si au culoarea portocalie sau rosie.

Obisnuit are 25-60 cm si o greutate de 0,4-1,5 kg, ajungând usor la 3,5 kg. În Dunãre s-au prins si exemplare de 9-10 kg. Dimensiunea minimã permisã pentru retinere este de 27 cm.

Mreana se hrãneste pe fundul apei, mai mult noaptea, cu insecte, viermi, moluste, larve. Iarna se adunã în cârduri, în cuptoarele de sub maluri si pe fundul bulboanelor, fãrã sã se hrãneascã. Perioadele optime de hrãnire ale mrenei sunt: martie - aprilie, când iese din hibernare înainte de boiste si septembrie - octombrie. Perioada de reproducere este primãvara, în lunile aprilie - mai, când migreazã pentru depunerea icrelor, urcând în zona lipanului.

Pescuitul. Locurile în care se va cãuta sunt: marginile suvoiului, dupã diferite obstacole din apã (copaci, stânci, insulite), golfurile din marginea vadului si în curentul puternic al apelor. Factorii prielnici sunt apa tulbure, crescutã dupã ploaie si zilele cãldute, cu cerul acoperit. Nãdirea se va face cu câtiva bulgãri de pãmânt amestecati cu grâu, arpacas sau viermusi. La mreanã se pescuieste mai ales cu douã tipuri de momeli:

• primãvara si toamna sau vara, pe apã tulbure, cu râme de pãmânt mari, rosii sau cafenii;
• vara, pe caldurã, cu brânzeturi (cascaval, brânzã topitã, etc.), cât mai fermentate, amestecate cu mãmãligã fãcutã cocoloase.

Mreana se poate pescui si cu pluta, însã rezultatele cele mai bune se obtin pescuind cu plumbul greu si cu lanseta.

Metoda cu pluta se practicã în special vara, în apele mai linistite în care se poate intra. Se aruncã oblic, în susul apei, repetând lansãrile si explorând toate locurile posibile. Momeala trebuie schimbatã des, de câte ori râma este sfâsiatã sau brânza sfãrâmatã. Se poate folosi:

• fie o bolognezã de 6-7 m, caz în care se foloseste o mulinetã usoarã, fir de 0.18 mm, plutã tip morcov sau picaturã si cârlige Cristal nr. 10-12 legate direct, fãrã forfac.
• fie o vargã de 4-5 m, plutã destul de mare ca sã sustinã momeala si plumb pânã în 8-10 g, functie de forta curentului. Firul, textil sau nylon de 0.35-0.40, cu strunã din nylon ceva mai subtire. Plumbul culisant, sferic sau în formã de olivã, se pune deasupra strunei. Cârligele, de mãrimea 4-6. Se pot folosi si douã strune, una mai lungã cu 3-5 cm; în acest caz se pun în cele douã cârlige nade diferite.

Pescuitul mrenei cu plumb pe fundul albiei. Se poate folosi o lansetã de 2.40-3.00 m, cu actiune 40-80 g, echipatã cu o mulinetã medie, iar pe tambur va fi un fir de 0.27-0.35. Cârligele Cristal nr. 2-6, cu tijã lungã sau scurtã, în functie de momealã, vor fi legate cu forfac de 0.25 m. Plumbii vor fi suficent de grei pentru a sustine momeala pe loc în suvoi. În cârlig se vor pune larve de rusalii sau burlãi, râmã rosie, coropisnitã, greiere, lipitoare, brânzã fermentatã (cu miros pronuntat), vierme de carie, sânge închegat, buchet de viermusi, mãmãligã, pâine.

• Aruncarea se va face oblic, în susul apei, calculând, dupã curent, unde se va aseza plumbul greu. Dupa ce plumbul s-a asezat în albie, se verifica dacã nu s-a prins de vreo piatrã si cã struna alunecã usor prin gaura din plumb. Din când în când se miscã plumbul sau chiar se ridicã usor, ca sã se mute, purtat de forta curentului, mai la vale. Tinând mâna pe vargã, se simte necontenit o vibratie, produsã de struna care taie apa. Muscãtura mrenei este foarte brutalã, urmatã de câteva smucituri puternice, de parcã ar bate cineva struna în adâncime. Acesta este momentul când se va rãspunde prompt.

• Înteparea trebuie sã fie energicã, dintr-o singurã miscare, pentru a învinge curentul apei si frecarea strunei prin plumb, dupã care se poate învinge mreana prin calm si pricepere.

• Drill-ul. Mreana este un peste puternic, care o va lua, de obicei, în josul apei, târând plumbul greu la fund. Dacã e foarte mare, trebuie sã i se elibereze fir sau, dacã malul este liber, sã fie petrecutã de-a lungul lui. Tot timpul trebuie strunitã (frâna mulinetei are o mare importantã), cu firul permanent întins si tinutã departe de malul cu vegetatie sau de alte ostacole. În acelasi timp se încearcã ridicarea ei la suprafatã. Din când în când, mreana se opreste, întepenindu-se la fund si dând impresia cã s-a agãtat de ceva. Atunci, câteva smucituri scurte ale vergii, sau lovirea repetatã a acesteia cu dosul mâinii o vor face sã plece iarãsi. Aducând-o încet spre mal, se va încerca ridicarea ei cu botul deasupra apei. Lupta nu se va încheia nici când se va vedea mreana întoarsã pe spate. Pare cã învie dintr-o datã, recãpãtându-si puterea si avântându-se spre larg si, dacã nu va fi strunitã cu pricepere, e posibil sã rupã cârligul, struna sau firul si sã plece. Rezistenta si lupta mrenei este mai dârzã vara, pe caldurã. Toamna nu se zbate atât, probabil din cauza grãsimii acumulate, care o îngreuiazã.