Zona pãstrãvului. Începe de la pâraiele de munte în care pot trãi pestii (o adâncime medie de circa 10 cm si o temperaturã de cel putin 2-3 grade Celsius), pânã când aceste pâraie, transformate în râuri, ajung înspre zona colinarã si de deal, iar temperatura lor creste, ajungând la peste 20 grade Celsius). Cu cât râul are un curs mai linistit, fãrã prea mari turbulente, iar temperatura apei ajunge spre 20 de grade, cu atât pãstrãvii vor avea dimensiuni mai mari. Alãturi de pãstrãv si lostritã, în aceasta zonã se gãsesc boisteni, iar spre marginea inferioarã a zonei, lipani.

Zona lipanului. Se situeazã în avalul zonei pãstrãvului. Apele, ajunse la poalele muntelui, au o albie ceva mai largã si un curs mai putin rapid, fãrã cascade, formând din loc în loc ochiuri de apã linistitã. Temperatura apei depãseste vara 20 grade Celsius. Hrana este mai abundentã. Pe lângã lipani, aici se mai întâlnesc boisteni, beldite, iar în partea inferioarã cleni.

Zona mrenei. Numitã si zona pestilor colinari, începe din zona submontanã si se terminã în zona de ses. Aici apa, scãpatã din strânsoarea muntelui, are o albie mai latã. Zonele putin adânci, cu un curs lin, alterneazã cu zone adânci, cu turbulente. Fundul apei este de obicei din pietris si nisip. Apa sapã în maluri cuptoare, în care pestii îsi gãsesc adãpost. Alãturi de mreanã, în aceasta zonã se gãseste scobar, clean, stiucã.

Zona ciprinidelor. Este zona în care apele, ajunse aproape de vãrsare, îsi încetinesc curgerea. Cursul apei nu mai este drept, ci meandrat, îndeosebi în Câmpia Românã. Adâncimea este mai mare la coturi. Adeseori apar brate ale aceluiasi râu. Unele dintre aceste brate cu timpul se împotmolesc, creând lacuri. Fundul apei ramâne dur doar spre mijloc, spre mal depunându-se mâl sau nisip. Hrana este din abundentã, deci si speciile de pesti de aici sunt numeroase: crap, caras, plãticã, rosioarã, babuscã, stiucã, biban.

Zona Dunãrii si a Deltei Dunãrii. Este zona cu cea mai mare bogãtie de pesti. Pe lângã pestii caracteristici zonei ciprinidelor se mai întâlnesc pesti veniti din mare (scrumbie de Dunãre, morun, nisetru, cegã, pãstrugã, anghila). Pescuitul intensiv, braconajul, constructia de cãtre om a unor obstacole în calea drumului normal cãtre zonele de înmultire (barajul de la Portile de Fier) au facut ca acesti pesti sã devinã din ce în ce mai rari, fiind pe cale de disparitie.

Delta Dunãrii. Cu 70 km înainte de vãrsarea Dunãrii în mare, pe un fost golf limanic, fluviul a creat, de zece milenii, Delta Dunãrii. Este cea mai tânara formatiune geologicã din România. Cu peste 5800 kmp, reprezintã a doua mare entitate deltaicã din Europa, dupã cea a Volgai - 12000 kmp, si a douãzecea de pe glob, cea mai mare fiind delta Gangelui si Brahmaputrei, cu 82000 kmp.

Este strãbãtutã de trei canale importante, Chilia, Sulina si Sf. Gheorghe, enumerate în functie de pozitia lor de la nord spre sud. Delta Dunãrii este formatã din sute de lacuri, canale, unde trãiesc peste 110 specii de pesti dintre care 36 sunt specifice zonei Deltei Dunãrii. Delta Dunãrii oferã la ora actualã peste 50% din productia de peste a României. Printre cele mai rãspândite specii de pesti întâlnite în Delta Dunãrii sunt stiuca, crapul, somnul, carasul, bibanul, plãtica, sturionii, etc. Toate aceste specii au în zona Deltei exemplarele cele mai mari din tarã. Astfel, au fost capturate exemplare record ca somn de 150-200 kg, stiucã de 30 kg, crap de 45 kg, plãticã de 3.5 kg, caras de 2.5 kg, etc. Datoritã exploatãrii intensive din ultimii 50 de ani, o parte importantã a Deltei a fost declaratã rezervatie naturalã, cele mai cunoscute zone fiind:

• Rosca - Buhaiova;
• Perisor - Zatoane;
• Periteasca - Leahova;
• Letea;
• Caraorman.

Marea Neagrã. Reprezintã cea mai importantã zonã turisticã a tarii noastre, cu o faunã si florã deosebit de atractive atât pentru turisti cât si pentru pescarii sportivi care sunt întâlniti în numar impresionant pe faleze, diguri sau în mici ambarcatiuni. În totalitatea lui, litoralul românesc al Mãrii Negre se întinde pe o distantã de circa 245 km (153 de mile), de la rezervatiile naturale ale Deltei Dunãrii la modernele centre de vacantã. Clima marinã, cu veri fierbinti (temperatura medie în luna iulie e de peste 22°C) si ierni blânde fac ca aceasta zonã sã fie atractiva pe tot parcursul anului.

Apa Marii Negre este formatã dintr-un amestec de ape dulci, aduse de afluentul sau principal, Dunãrea, alãturi de râurile din România si ape sãrate venite din Marea Mediteranã. Ca urmare a acestor straturi de salinitate diferitã, existã si o faunã variatã, atât pe adâncime cât si pe întreaga întindere a Mãrii Negre. Platoul continental se poate delimita în trei zone:

• zona prelitoralã - care se are o profunzime variabilã de-a lungul tãrmului, unde adâncimea este de pâna la 12 m si care este expusã valurilor; zona este frecventatã de pescari si rezultatele sunt bune, dar nu si constante;
• zona litoralã - unde adâncimea este cuprinsã între 12 si 70 m si unde pescuitul din ambarcatiuni este optim pânã la max. 50 m adâncime;
• zona sublitoralã - are o adâncime de la 70 la 230 m; aici apa este slab oxigenatã, cu consecintele de rigoare pentru pescuit.

Speciile de pesti cele mai raspândite sunt: guvidul, chefalul, cambula, morunul, scrumbiile, rândunica de mare, pãlãmida, hamsia, calcanul, precum si alti pesti rãpitori (specii de rechini care ating 15-20 kg ).