PESCUIT CU NÃLUCI (Spinning, Casting, lanseu). Este tehnica cea mai folositã pentru prinderea pestilor rãpitori.

Filozofie. Un rãpitor nu atacã tinte multiple, ci recurge la tehnici de izolare a unui individ de restul grupului. El este obligat sã-si focalizeze atentia asupra unei singure tinte, în directia cãreia sã declanseze atacul cu toatã forta si siretenia de care este capabil.

Închipuiti-vã un cârd de carasi sau obleti "pãscând" linistiti în apropierea locului de pândã al unei stiuci. Din fundalul vag al adâncurilor apare un peste cu un colorit bizar si înot haotic. Este o nãlucã, un wobbler. Atentia rãpitorului se îndreaptã spre acest intrus, la început din purã curiozitate, apoi din... interes. Stiuca va uita de strãlucirile aurii ale cârdului de carasi si va tâsni spre "pestele" care se apropie sinucigas.

Nãluca nu are miros, nu are gust si nici nu poate fi digeratã. Ea este o sumã de stimuli vizuali, auditivi si vibratori în miscare, ce se va înscrie - sau nu - în grila de preferinte a rãpitorului la momentul respectiv. În cazul în care rãpitorul decide cã nãluca este o tintã, va face acest lucru nu pentru cã i se pare mai hrãnitor plasticul, lemnul sau metalul, ci deoarece acea pradã are unul sau mai multe elemente care demonstreazã ca este usor de capturat. Pescarul alege tipul de nãlucã, dimensiunea si culoarea încercând sã se înscrie în grila de preferinte a rãpitorului. Dar aceasta nu e totul: miscarea (definitã în primul rând prin vitezã) este un factor decisiv în atac. O nãlucã cu miscare prea rapidã va fi ignoratã, cãci pare greu de prins, în timp ce o nãlucã cu miscare prea lentã poate sã parã nefireascã, nenaturalã.

Materiale folosite:

Varga are obligatoriu inele din agat, portelan, sticla sau SIC si este de douã tipuri:

• usoarã - lungã de 1,50-2,40 m, pentru distantã micã, se manevreazã cu o mânã.
• grea - lungã de 2,40-3.60 m, pentru distantã mare, care se manevreazã cu douã mâini.

Mulineta este indispensabilã. Trebuie sã fie de foarte bunã calitate; sã poatã înmagazina fir suficient pentru lanseurile cele mai lungi; sã se opreasca de la sine în momentul când s-a asezat momeala, alfel firul se încâlceste, apãrând fenomenul cunoscut sub numele de  "perucã".  Pentru a evita acest neajuns, cea mai bunã solutie este folosirea unei mulinete cu tambur fix. În cazul cã se foloseste o mulinetã cu tambur rotativ, simplã sau cu multiplicator, cu toate ca s-au inventat diverse sisteme, cea mai bunã metodã de a frâna bobina a ramas tot apãsarea acesteia cu degetul.

Firul este uzual nylon, de grosime si rezistentã functie de greutatea nãlucii, tipul mulinetei si vergii. Cu un fir gros si rigid si o nãlucã prea usoarã se vor obtine lansari scurte si imprecise; o lansetã de micã putere nu va reusi sã arunce o nãlucã prea grea decât cu pretul deteriorãrii ei. Firul textil se foloseste numai la mulinetele cu tambur rotativ, dar nu e uzual. Struna este scurtã, din fir de otel de 10-20 cm.

Cu toate ca tendinta este de a fi suprimat, plumbul are scopul sã mãreascã greutatea nãlucii, spre a obtine lanseuri la distante mai mari. El se poate pune:

• direct pe fir - nerecomandat, rezulta aruncãri imprecise, buclaje (agatarea nãlucii de fir), evolutie incorecta a nãlucii în apã;
• în capul nãlucii - procedeu mai bun, dar nu elimina buclajul si lungeste forma nãlucii;
• în coada nãlucii - cea mai buna solutie, aruncarea e precisã si eliminã buclajul.

Între fir si strunã, apoi între aceasta si nãlucã, se intercaleazã vârtejuri si antirãsucitoare pentru a împiedica rãsucirea firului ce ar putea fi determinatã de miscarea de rotire a nãlucii.

Nãlucile sunt constituite în cea mai mare parte din monturi artificiale (linguri, wobblere, twistere), dar si din monturi cu pestisor mort.

Tehnica de pescuit. Ca si pescuitul cu musca, se caracterizeazã prin dinamism, pescarul explorând apa pas cu pas, lansând momeala la distante mari (25-30 m) si recuperând în continuu. Se poate practica de pe mal sau din barcã.

Aruncarea firului cu nãlucã (lanseul) se face în douã moduri:

• din mânã - tehnicã perimatã, folositã numai pentru firul textil: se desfãsoarã firul de pe mulinetã, lasându-se sã cadã în colaci pe pãmânt; tinând sfoara între degetele mâinii libere, se avântã nãluca din vargã, lãsând în acelasi timp ca firul sã se strecoare printre degete, oprindu-l când nãluca a cazut în apã.
• de pe mulinetã - tehnica obisnuitã: firul este tras de pe mulinetã de greutatea nãlucii; dacã mulineta e cu tambur rotativ e necesarã frânarea nãlucii, apãsând cu degetul arãtãtor sau policar pe bobinã; dacã mulineta e cu tambur fix, nu e necesarã frânare.

Înainte de aruncare, se lasã nada sã atarne din vârful vergii, cu fir cam jumatate din lungimea vergii, se penduleazã de câteva ori, apoi, imprimând vergii o miscare de zvâcnire dinapoi-înainte, se avântã ca din prastie spre locul vizat.

Lanseul. Sunt multe tipuri de lanseuri: verical, orizontal (de la stânga la dreapta si invers), catapultã, razant, etc. Esential nu e tipul ci precizia aruncãrii. Nici o aruncare nu se va face la întâmplare, fiecare va avea un scop bine definit si o executie precisã, nãluca trebuind sã ajungã exact acolo unde si-a propus cel care a lansat-o. Lansãrile vor avea o traiectorie cât mai razantã la oglinda apei, acestea fiind mult mai precise decât cele înalte, curbe.

Indiferent de modul de lansare, existã câteva reguli de bazã care trebuie respectate:

• miscarea imprimatã vergii va fi uniform acceleratã; impulsul de plecare este lent la început si rapid spre final; oprirea mâinii nu se va face brusc.
• nãluca odatã plecatã, varga trebuie sã o vizeze (sã o urmãreascã) astfel ca firul sã fie tot timpul în prelungirea vergii, micsorând freacarea prin inele, rezultatul fiind o aruncare lungã si usoarã.
• când nãluca atinge apa se va retine putin, ridicând usor firul. Frecarea prin inele va intinde usor firul, evitându-se astfel buclajul (agatarea nãlucii de fir). Imediat se va trece la recuperarea firului, din mulinetã, asteptând atacul rãpitorului.

În apele curgãtoare se aruncã în jos, oblic, spre malul opus si se aduce nãluca peste suvoiul repede din mijloc, fãcând-o sã se roteascã neîncetat.

În apele stãtãtoare, nãlucile se vor arunca spre locurile din apropierea vegetatiilor. Se aruncã mai întâi aproape, în evantai, la dreapta si la stânga.

Evolutia nãlucii la adânc

Lansarea se poate repeta de mai multe ori în acelasi loc. Nãluca se va conduce aproape de suprafatã, uneori în asa fel încât sã devieze spre adânc, dar aceasta depinde de peste, de sezon si de tipul nãlucii. Pescuind vara, când rãpitorii vâneazã la suprafatã, se va alege o nãlucã usoarã si fãrã tendintã de coborâre. La sfârsit de sezon însã, se va folosi o nãlucã mai grea, având o suprafatã redusã ce se opune curentului apei, cu care se poate pescui mai la adânc.

Viteza de recuperare a nãlucii depinde si ea de felul rãpitorului:

• la pãstrãvi si lostritã, nãluca se aduce cât se poate de repede, cu miscãri sacadate;
• la biban se trage moderat, cu o miscare continuã;
• la stiucã se trage foarte încet, în asa fel ca nãluca sã înainteze prin apã cu o viteza de 0,5 m/s, fãrã sã se opreascã însã.

Înteparea se face cu o loviturã scurtã si hotãrâtã, repetând eventual, dacã dupã prima loviturã pestele nu dã semne de apãrare.