PESCUITUL LA CLEAN.

Comportamentul clenilor. Bancurile de cleni se hrãnesc atinându-se laolaltã, cu capetele impotriva curentului, asteptând ca eventuala hranã sa fie purtatã de curentul apei inspre ei. Unul, doi sau mai multi pesti se vor desparti de grup, din când în când, lasându-se purtati de curent în aval pentru un minut sau douã, cautând hrana în noi zone, inainte de a se reintoarce si regrupa cu ceilalti ramasi în amonte. Acest model va continua, uneori, ore întregi, inainte ca bancul de cleni sa dispara, mutându-se în alta zona a raului. Însa ei se vor intoarce intotdeauna în acelasi loc, fie ca peste o jumatate de ora, sau mai tarziu în aceeasi zi sau poate chiar a doua zi. În special vara, rareori cleanul va sta prea mult în aceeasi zona.

Râul. Când râul este scãzut si limpede, clenii vor sta în bancuri foarte strânse, în locuri ce le ofera protectie (umbrare naturale), lãsând nelocuitã cea mai mare suprafatã a raului. Când însa nivelul apei e putin crescut si apa e usor tulbure, iar clenii se vor afla pe arii mult mai largi, pescarului fiindu-i mult mai usor sa-i gaseasca si sa-i ademeneasca.

• La plutã între ape. Avantajul este cã se pot "bate" mai multe locuri, se poate pescui pe o portiune mai mare de râu. Dintre momeli se recomandã viermusii, carii de lemn (sunt excelenti), larvele de chironomus si broscutele. Specificul metodei constã în faptul cã momeala se potriveste astfel încât sã se scufunde doar 30-40 cm în apã. Uneltele folosite trebuie sã fie foarte fine.

  • Varga. Se recomandã o lanseta tip feeder, adicã o lansetã cu vârful foarte fin (de fapt are mai multe vârfuri care se folosesc în functie de greutatea de lansare si de puterea curentului), care sesizeazã cea mai slabã muscãturã (chiar când începe sã mãnânce, cleanul nu este înca prea bãtãios) sau o vargã obisnuitã, a carei lungime se alege în functie de râul pe care se pescuieste.
  • Firul. Un fir de 14-16/100 ar fi suficient dacã ar veni la momealã numai cleni potriviti ca mãrime; dar cum s-ar putea prezenta si cleni de 1-2 kg, grosimea aceasta se va folosi numai pentru strunã, firul alegându-se mai rezistent (18-20).
  • Cârligul. Nr. 8-12, functie de momeala folositã.
  • Pluta foarte mica, vopsita în culori cât mai naturale, deoarece cleanul se sperie la culori stridente. Foarte bune s-au dovedit plutele fãcute din cocean de porumb, lungi de 3-5 cm si având o grosime de 4-6 mm.
  • Plumbul se va folosit numai dacã momeala este extrem de usoarã, chiar în acest caz nu va depãsi 0,5g.

• La fund. Pentru clean, aceasta metodã de pescuit nu implicã folosirea plumbului greu. Având în vedere cã momeala este în general destul de grea (greieri, broscute, cosasi, gândaci, cirese, prune, etc.), nu se va pune plumb decât în cazul cã suvoiul este foarte repede. Momeala se aruncã în apã cu 3-4 m mai sus de locurile vizate si se lasã, fãrã plutã, sã fie dusã de apã, care sã o joace si sã o coboare pânã la fundul albiei, conducând-o si din vargã si eliberând fir. Prin întinderi usoare ale firului, se va controla momeala. Cleanul prinde momeala cu multã bãnuialã si, de îndata ce simte rezistentã, o lasã. De obicei nu o mãnâncã în locul în care a gãsit-o si va voi sã o duca în ascuzisul lui. De aceea, când, dupã douã-trei smucituri slabe, firul se întinde, se va face înteparea. Pentru tehnici speciale, vezi >> "Pescuitul cleanului pe râuri repezi".

• Cu nãluci. Toamna, când apa este scãzutã si limpede, pe o vreme în încãlzire, aceastã metod7 este recomandatã. Materialul logistic va fi format din lansetã si mulinetã usoare, fir de 15-16 (rezultate bune se obtin la culori deschise: galben, verde deschis, portocaliu si bineînteles la combinarea acestora  - fire Tiger) si nãluci: lingutite-muscã,  rotative mici, marimile 00, 0 sau 1 (Mosca Spanto si Nome sau BerTi) sau wobblere mici de 2-3 cm (Down de 2,25 si 3 sau Salmo Hornet de 2 si 3). La acest tip de pescuit trebuie cât mai multã liniste, se umblã usor pe mal sau prin apã. Se lanseazã cu minimum de miscare si de zgomot, în aval si spre malul opus (cumva în diagonalã) si se recupereazã cât se poate de lent. Se tine nãluca suspendatã în curent, astfel încât sã se simtã cã lucreazã. Dupa ce s-a  prins un clean într-un anumit loc, nu se bãlãceste apa pentru cã sigur mai sunt si altii în zonã.

• La muscã. Se poate folosi o vargã de clasã 3 sau 4, de 2,55 m (pe râuri mici) si obligatoriu fir textil. E bine ca leader-ul sã fie lung (cât varga). Se pot încerca aceleasi stiluri, aceleasi ustensile si aceleasi muste ca la pãstrãv. Prezentarea mustei trebuie sã fie cât mai îndelungatã, pentru a-i da cleanului timp sã se ridice sã o culeagã. Mustele de clean pot fi si putin mai mari, legate pe cârlige uzual nr. 8-10.  În general se vor folosi muste super plutitoare (uscate), cele mai bune fiind cele mai mari, pãroase (tip palmer). În zilele reci si cu vânt, când cleanul stã la fund, lângã cotorul cârligului cu muscã artificialã se va pune o alicã, pentru ca musca sã se scufunde putin. Se executã, din vargã, miscãri de tragere si eliberare. În acest fel, mustele pãroase se zbârlesc sau îsi aduna penele, dând impresia cã sunt vii si incitând pestele. Cele mai bune muste pentru clean sunt:

  • imitatiile de greiere negru, cosas, bondari, viespi;
  • modelele Black Zulu si Red Tag, care parcã au fost create special pentru pescuitul cleanului.
  • imitatii de furnici mici si negre (Black Ant) si libelule, dar pe cârlige nr. 14.

• STICK.

  Are corp de balsa si o tijã metalicã centralã subtire. Tija ajutã pluta sã stea la suprafatã pe orice curent (aqua-dinamism), iar partea de sus a plutei, bombatã, oferã suficientã flotabilitate ca sã poatã fi tinutã pe loc împotriva curentului, fãrã teamã cã ar pute fi trasã la fund de acesta. Se lesteazã cu multi plumbi (de mãrimea 8), care se vor fixa de la plutã cãtre cârlig, în grupuri de câte 3 plumbi (de mãrimea 8 fiecare) la distante egale, dupã care câteva grupuri de 2 plumbi si în cele din urma câte un singur plumb la distante egale, având grijã ca ultimul plumb sã nu se afle mai aproape de 30 cm de carlig. Sistemul plutelor „stick" se utilizeazã pentru pescuitul în zona cuprinsã între sfertul si prima treime a lãtimii râului (deci, la distantã relativ micã).

• BOLO (bolognese). Acestea sunt de fapt tot plute gen „stick", dar mult mai mari ca dimensiuni, care trebuie tinute în pozitie verticalã de greutatea a 5 grame de plumb, sub forma unei singure olive, ce are încorporate vartejuri, atât la extremitatea de sus cât si la cea de jos. De exemplu, la o adâncime a apei de circa 2,10 m, aceasta olivã va fi fixatã la 90 cm distantã de cârlig, însotitã fiind de trei plumbi nr.8 egal distantati între ei. Scopul vârtejurilor este de a preveni rãsucirea liniei la recuperarea prin mulinare. Acest gen de monturã este utilizatã pentru pescuitul între jumatatea lãtimii râului si al treilea sfert al ei.
• Waggler. Acestea sunt plute cunoscute si sub denumirile de „antenã" ori „panã", se folosesc numai pentru pescuitul cu momealã pe fund si sunt echilibrate cu 4 plumbi SSG (de 1,6 grame fiecare). Grosimea plutei, construitã din lemn de balsa ori panã de pãun (peacock), trebuie sa fie considerabilã, pentru ca aceasta sã nu fie trasã la fund atunci când momeala se deplaseazã pe fundul apei. Acest gen de plutã e folosit pentru pescuitul aproape de malul opus al râului (aerodinamismul ei permite lansãri la distantã), sau pentru pescuitul la orice alta distantã, în conditii de vânt potrivnic ce nu permit utilizarea cu succes plutelor prezentate mai sus.

• Lansetele (float rods) – sunt de obicei puternice, speciale de plutã, din carbon, mufabile din 3 sau 4 tronsoane, de minimum 3,90 m lungime, ajungându-se chiar pânã la cele stil „bolognez" de 6 m lungime. Cu cât lanseta e mai lungã, cu atât controlul asupra monturii din curent si asupra pestelui din cârlig sunt mai bune, mai confortabile, diminuând numãrul de rateuri.

• Mulinetele sunt din cele uzuale, de calitate, cu tambur fix, rezistente la uzura determinata în timp de desele mulinãri la care sunt supuse.

• Firul trebuie sã fie de 1,1 kg rezistentã la nod, pentru plute de gen "stick" si 1,35 kg pentru plutele cu adevãrat mari, precum „waggler" si „bolo".

• Cârligele necesare sunt puternice, dar nu prea groase în tijã, de mãrimi cuprinse între 16 si 20.

• Forfacul se foloseste doar în rare ocazii, când se stie cã fundul apei este dificil si poate produce agãtãri. În aceste cazuri se prefera monofilamente de calitate, de grosimi mici (0,12-0,14mm) si rezistente mari, cu elasticitate foarte scãzuta.
• Spray-ul de plutire foloseste la tratarea firului pentru a-i creste flotabilitatea. Când se pescuieste pe râuri cu rapiditate mare a curentului este esential ca firul dintre lansetã si plutã sã stea la suprafata apei tot timpul, deci sa pluteascã.
• Sortul cu buzunar frontal pentru nadã si momealã, permite reducerea miscarilor la minimum (eliminând scotocirea pe mal, în cutiile cu nade si momeli) ba chiar sã se nadeascã cu prastia chiar în timp ce se tine, cu o mânã, lanseta.

Nada foarte bunã e formatã din pupe (coconi) de viermusi, în amestec cu seminte de cânepã, pentru a împiedica pestii mici sã se adune la ea. Dezavantajul constã în faptul cã viermusii trebuie sã existe în cantitãti semnificative.

Momeala din cârlig. E foarte bunã cea formatã din doi sau trei viermusi în combinatia colorativã vierme alb cu vierme rosu. La acest gen de monturi se pot utiliza si insecte, pâine, etc.

Nãdirea. Se face pe o suprafatã mare a râului, deoarece clenii stau rareori mult timp în acelasi loc (exceptând adãposturile naturale precum copacii aplecati deasupra apei, etc.). Astfel, se va nãdi în jurul a o treime din lãtimea râului, si apoi de la jumãtatea lãtimii râului pânã la distanta maximã permisã de prastie. Cânepa e introdusã mereu mai în aval de coconi si viermusi (pentru a atrage în amonte numai clenii). Câteodatã se va nãdi înainte de lansare, câteodata dupã, iar câteodata concomitent cu lansarea plutei la apã. În anumite ocazii, când pestii rãspund mai greu, se va nãdi pe o distantã considerabilã înspre aval, pentru a-i atrage tocmai de acolo înspre amonte. Nada va fi catapultatã la distantele necesare.

• Efectuarea lansãrilor
  • se lanseazã cãtre râu si în pozitia finalã se tine lanseta cu ambele mâini, în sus;
  • când pluta incepe sa coboare, în traiectoria ei aerianã cãtre suprafata apei, se frâneaza usor firul, pentru a permite aterizarea monturii pe apã în linie dreaptã;
  • la aterizarea plutei pe apã, se coboarã vârful usor si se urmãreste felul în care aterizeazã plumbii, pentru a evita încâlcirile.
• Pescuitul „la burtã". Curentul apei si uneori, vântul, vor face aproape imposibil sã se tinã firul dintre lansetã si plutã întins. În aceste cazuri se va lãsa firul sã formeze curburã (burtã) la suprafata apei. Pe mãsura ce pluta se îndreaptã spre aval, curbura se mãreste si necesitã si mai mult fir derulat de pe tambur. În aceasta situatie, dacã apare o muscãturã, înteparea trebuie sa fie energicã si amplã, pentru a anula aceastã burtã si a intra în contact cu pestele. Dacã curbura este prea mare, se poate ridica din când în când vârful lansetei, pentru a o ajusta. Pe tot parcursul deplasãrii plutei spre aval, lanseta se tine cât mai ridicatã, pentru a mentine în contact cu suprafata apei cât mai putin fir posibil.
• Când totul merge bine se va prinde constant, nãdind si pescuind mai mult sau mai putin în aceeasi zonã. Dar acest tip de partide vor fi foarte rare. Cel mai adesea trebuie sã se apeleze la schimbãri. Dintre acestea, urmãtoarele sunt mai frecvente:
  • adâncimea;
  • montura;
  • distribuirea plumbilor;
  • zona naditã;
  • cantitatea de nadã;
  • momeala din cârlig.